Acum ... Cu totul altceva !

Acum ... Acum ma gandesc la gaza mea... Acum sunt departe de ea, dar sunt cu gandul numai la ea, neclintit, imaginea ei imi umple mintea si sufletul de bucurie, eu sunt infim cateodata pe langa ea, sunt precum un bob de nisip prin desertul infinit, precum o molecula! Ea este totul, o iubesc mult, ea ma iubeste mult, de aceea suntem cei mai fericiti! Dar ma doare cand nu ma intelege... Ma doare cand imi spune sa ma maturizez, desi ea este cea care trebuie sa se maturizeze! Ma doare cand imi spune ca nu ma pun niciodata in locul ei, desi in unele momente grele nici ea nu stie cum ma simt! Si imi pare rau cand o fac sa sufere, cateodata si ea se supara prea repede si din orice, si imi dau toata silinta sa o impac, dar in unele cazuri nu reusesc, si ma simt aiurea, stiind ca am suparat-o. Cu toate astea, nu sunt trist, ci din contra, stiu ca intr-un cuplu trebuie sa fie si putina tristete ca totul sa fie perfect, sunt cel mai fericit ca este iubita mea si ca suntem fericiti impreuna! Te iubesc mult!

Atunci...

Atunci..., candva demult, eram un suflet trist, nesigur pe mine si pe cei din jurul meu, traiam intr-un calvar continuu', nu stiam nimic despre: o familie "perfecta", o iubire "perfecta", o prietenie "perfecta", despre lucruri "perfecte" ... Cateodata nu poti sa spui chiar ce simti, ca si acum! Nu pot spune lucruri prea placute despre trecutul meu, dar sunt fericit ca am reusit sa trec peste toate greutatile si cu toate astea am reusit sa nu reflect ceea ce traiam, ci in prezenta altor persoane reuseam sa par "un om normal", unul poate chiar prea normal! Deocamdata, cam atat am avut de spus! Dar nu o sa termin aici ...